|
Iată câteva detalii interesante despre diafilme! - potrivit dicţionarului, diafilmul este un film fotografic ce conţine o suită de diapozitive pe o anumită temă, însoţite de un text explicativ, şi care se proiectează cu ajutorul unui proiector pe un ecran.
Diafilmele au fost folosite de către cadrele didactice atât în clasele primare cât şi în gimnaziu. Amuzante şi distractive, diafilmele au avut parte de popularitate printre elevi şi profesori deoarece ofereau foarte uşor şi destul de ieftin o posibilitate de a urmări şi învăţa văzând şi ascultând.
Diafilmul era o fâşie de 35 mm ce conţinea între 30 şi 50 de imagini aranjate secvenţial. Proiectarea unui diafilm dura înre 10 şi 20 de minute, depinzând de cum erau narate sau proiectate. Diafilmele veneau deseori cu un ghid de utilizare (nu şi în România) putând fi folosite atât în spaţii proprii cât şi într-o clasă. Printre cele mai populare serii de diafilme produse în ultima parte a anilor 1960, firma ca Warren Schloat Productions, Inc. of Pleasantville, NY; CBS; The New York Times; Scott Education; Coronet; Sunburst Media; şi Guidance Associates, Inc. of Mt Kisco, NY produceau bobine/role cu fotografii ale unor artişti faimoşi şi ale unor evenimente deosebite cu un format audio sincronizat. Muzica şi nararea diafimului veneau pe suport vinyl. (Notă: în 1968 Warren Schloat Productions, Inc. a fost cumpărat de Prentice-Hall Publishing şi redenumit în Prentice-Hall Media. Prentice-Hall Media apoi vândut de Prentice-Hall către Guidance Associates în mijlocul anilor 1980) La începutul anilor 1970, vinilurile au făcut loc casetelor audio, diafilmele căzând pe un loc fundaş. Această schimbare a fost condusă de firme ca Bergwall Productions, Inc. of Garden City, NY; DCA, Inc. of Warrington, PA; MedCom, Inc. of Garden Grove, CA; National Geographic; şi Brittanica. Majoritatea universităţilor ca Cal-Poly San Luis Obisbo şi University of Ohio au preferat de asemenea casetele audio în locul diafilmelor. (Tradus de Kesepian, text original: Wikipedia) {rokintensedebate} |